Furia la copii: cum o transformi în înțelegere
· Ana Ioana Moldovan
Cum îi ajută poveștile pe copii să înțeleagă furia, fără rușine și fără pedeapsă.
Furia copilului poate speria un părinte. Nu pentru că este ceva greșit, ci pentru că vine cu intensitate. Vine cu plâns, cu țipete, cu uși trântite, cu refuzuri și uneori cu acele cuvinte care dor: „Nu te mai iubesc” sau „Pleacă”. Ca mamă, mi-a luat timp să înțeleg că furia copilului nu este un atac. Este o emoție prea mare pentru un corp prea mic. De multe ori, copilul nu știe să spună „m-am simțit nedreptățit”, „sunt obosit”, „am nevoie de tine” sau „nu știu ce să fac cu ce simt”. Așa că furia vorbește în locul lui. Iar rolul nostru nu este să o reducem la tăcere. Este să o traducem. De ce se înfurie copiii atât de repede Copiii trăiesc emoțiile direct, fără filtre. Nu au încă instrumentele noastre de autocontrol, de analiză sau de amânare a reacției. Pentru ei, o jucărie pierdută, o regulă nouă sau un „nu” spus calm poate părea o nedreptate imensă. Am observat că, atunci când încercam să opresc furia imediat, copilul devenea și mai tensionat. Dar când spuneam: „Văd că ești foarte supărat. Hai să stăm puțin cu supărarea asta”, ceva se schimba. Nu dispărea furia ca prin magie. Dar copilul nu se mai simțea singur în ea. Furia nu este lipsă de educație Emoția este permisă, comportamentul are limite Un copil furios nu este un copil rău. Este un copil copleșit. Aceasta a fost una dintre cele mai importante lecții pentru mine ca părinte. Pentru că, în momentele grele, e ușor să confundăm comportamentul cu caracterul. Copilul care țipă nu vrea neapărat să te rănească. Copilul care aruncă o jucărie nu este „răsfățat” în mod automat. De cele mai multe ori, el spune: „Nu pot duce singur ce simt.” Iar atunci, vocea noastră devine ancora lui. Cum ajută poveștile în momentele de furie Poveștile au un fel blând de a spune adevăruri pe care copiii nu le-ar primi direct. Dacă îi spun copilului „nu e frumos să țipi”, s-ar putea să se simtă judecat. Dar dacă citim despre un personaj care se înfurie, greșește, apoi învață să repare, copilul poate înțelege fără să se simtă atacat. Într-o poveste, furia nu mai este rușinoasă. Devine parte din drum. Un personaj care se supără, respiră adânc, cere ajutor sau își repară greșeala oferă copilului un model interior. Nu prin morală. Prin identificare. Un gând de poveste care liniștește „Furia este ca un nor mare și greu. Nu trebuie să îl alungi cu forța. Trebuie doar să aștepți lângă el până începe să plouă și cerul se curăță.” Copiii înțeleg imaginile mai repede decât explicațiile. Iar o imagine bună poate rămâne cu ei mult timp. Ce poate face părintele în fața furiei Primul pas este să nu intrăm noi în furtuna copilului. Nu întotdeauna reușim. Și e normal. Dar atunci când putem, e important să coborâm vocea, nu să o ridicăm. În loc de „termină imediat”, putem spune: „Văd că îți este foarte greu acum.” În loc de „nu ai voie să fii așa”, putem spune: „Ai voie să fii furios, dar nu ai voie să lovești.” Copilul are nevoie să audă că emoția este permisă, dar comportamentul are limite. Aici se construiește educația emoțională
Citește articolul complet pe Povestișor.ro
Toate articolele educative pentru părinți