Empatia la copii: cum învață să înțeleagă ce simt ceilalți
· Ana Ioana Moldovan
Empatia nu se predă prin morală, ci se crește prin povești, exemple și conversații blânde.
Empatia este una dintre cele mai frumoase lecții ale copilăriei. Dar nu apare peste noapte. Copiii nu se nasc știind să vadă lumea prin ochii celuilalt. La început, lumea este foarte legată de propriile nevoi: jucăria mea, rândul meu, dorința mea, supărarea mea. Și este firesc. Empatia se construiește încet, prin experiențe repetate în care copilul este ajutat să observe: „Și celălalt simte ceva.” Ca mamă, am învățat că nu ajută prea mult să spun doar „fii bun” sau „nu vezi că l-ai supărat?”. Copilul are nevoie de ghidare, nu de rușine. De ce empatia este dificilă pentru copii Pentru un copil mic, propria emoție ocupă tot spațiul. Dacă vrea o jucărie, dorința lui este foarte puternică. Dacă se supără, supărarea lui pare cea mai importantă. Nu pentru că este egoist, ci pentru că încă învață să facă loc și emoțiilor altora. Empatia presupune o mișcare interioară complexă: să îmi simt emoția mea și, în același timp, să observ emoția ta. Aceasta se învață în timp. Cum vorbim despre emoțiile celorlalți Curiozitate, nu acuzație Putem începe simplu. „Uite, pare trist.” „Cred că s-a speriat când ai țipat.” „Cum crezi că s-a simțit când i-ai luat jucăria?” Tonul contează enorm. Dacă întrebarea sună ca o acuzație, copilul se va apăra. Dacă sună ca o curiozitate, copilul poate începe să observe. Empatia nu crește bine în rușine. Crește în siguranță. Poveștile, cel mai natural exercițiu de empatie Când un copil ascultă o poveste, intră în lumea altcuiva. Simte bucuria personajului. Frica lui. Nedreptatea. Curajul. Tristețea. Speranța. Fără să știe, copilul exersează empatia. Aceasta este una dintre marile puteri ale poveștilor. Ele îl ajută pe copil să trăiască mai multe vieți emoționale într-un spațiu sigur. Un personaj rănit, un prieten singur, un erou care are nevoie de ajutor — toate acestea îi arată copilului că fiecare comportament ascunde o emoție. Un gând de poveste despre empatie „Când asculți cu inima, auzi uneori lucruri pe care urechile nu le pot auzi.” Pentru copii, empatia începe exact aici: în capacitatea de a observa dincolo de cuvinte. Cum putem cultiva empatia acasă Empatia se învață din felul în care copilul este tratat. Un copil ascultat va învăța mai ușor să asculte. Un copil căruia i se validează emoțiile va recunoaște mai ușor emoțiile altora. Un copil tratat cu respect va înțelege mai bine respectul. Nu putem cere empatie fără să o oferim. Când copilul plânge și noi spunem „nu mai exagera”, îl învățăm să minimalizeze emoțiile. Când spunem „înțeleg că te doare”, îl învățăm limbajul grijii. Empatia nu înseamnă lipsa limitelor Este important să le arătăm copiilor că empatia nu înseamnă să accepte orice. Poți înțelege că cineva este supărat, dar asta nu înseamnă că are voie să te lovească. Poți fi bun, dar poți spune nu. Poți ajuta, dar nu trebuie să te pierzi. Această nuanță este importantă. Poveștile pot explica foarte bine diferența dintre bunătate și sacrificiu, dintre ajutor și lipsa limitelor. Cum ajută Povestisor.ro Poveștile de pe
Citește articolul complet pe Povestișor.ro
Toate articolele educative pentru părinți