De ce „Pentru că așa trebuie” funcționează atât de prost cu un copil?
· Ana Ioana Moldovan
Un copil care înțelege de ce există o regulă are șansa să o transforme, treptat, dintr-o comandă venită din exterior într-o alegere pe care o poate face și singur.
„Pentru că așa trebuie.” Este una dintre replicile pe care aproape orice părinte le-a spus măcar o dată. Uneori apare după a cincea întrebare „de ce?”, alteori într-o dimineață în care toată familia este în întârziere, iar uneori pur și simplu pentru că nu mai avem energia necesară pentru încă o explicație. Copilul trebuie să se îmbrace, să își spele dinții, să plece din parc, să pună jucăriile la loc sau să se spele pe mâini. Adultul știe de ce. Copilul însă vede doar o regulă care îi întrerupe exact lucrul pe care îl făcea. Problema nu este că această frază ar fi „interzisă” sau că un părinte ar trebui să ofere o prezentare de zece minute pentru fiecare limită. Problema apare atunci când „pentru că așa trebuie” devine explicația principală pentru tot. Pe termen scurt, poate închide conversația. Pe termen lung însă, copilul nu învață neapărat de ce un comportament este important, cum să ia singur o decizie bună sau ce principiu se află în spatele regulii. Învață mai ales că există lucruri pe care le face atunci când un adult îi spune să le facă. Un copil care înțelege de ce există o regulă are șansa să o transforme, treptat, dintr-o comandă venită din exterior într-o alegere pe care o poate face și singur. Copilul nu vede regula. Vede ceea ce pierde în acel moment Pentru adult, cererea „Hai să plecăm din parc” este legată de programul familiei, ora cinei, oboseală și poate încă zece lucruri care trebuie rezolvate înainte de culcare. Pentru copil, aceeași propoziție poate însemna doar atât: „Trebuie să opresc acum ceva ce îmi place foarte mult.” De aceea, un refuz nu este întotdeauna o încercare de a sfida autoritatea. Uneori este pur și simplu reacția firească la pierderea unei activități plăcute. Același lucru se întâmplă când îi cerem să lase jucăriile și să vină la masă, să închidă ecranul, să își pună geaca sau să meargă la baie. Noi vedem imaginea de ansamblu. El trăiește momentul prezent. Dacă singura explicație pe care o primește este „așa trebuie”, regula poate părea arbitrară, iar adultul devine persoana care întrerupe joaca fără un motiv pe care copilul îl poate înțelege. O explicație scurtă schimbă cadrul: „Mai stăm cinci minute, apoi plecăm pentru că se întunecă și trebuie să ajungem acasă înainte de cină.” Nu înseamnă că micuțul va fi automat încântat. Poate protesta în continuare. Dar protestul și înțelegerea pot exista în același timp. Copilul poate să nu fie de acord cu limita și, totuși, să înceapă să înțeleagă logica ei. Explicația nu înseamnă negocierea fiecărei reguli A explica nu înseamnă că orice regulă devine opțională și nici că părintele trebuie să obțină aprobarea copilului înainte de a lua o decizie. Un copil are nevoie și de limite clare, iar uneori adultul trebuie pur și simplu să spună „nu”. Diferența este că o limită poate fi fermă fără să fie lipsită de sens. „Nu alergăm în parcare, pentru că mașinile te pot vedea greu.” „Nu lovim, pentru că doare.” „Oprim desenul acum, pentru că este timpul de somn și corpul tău
Citește articolul complet pe Povestișor.ro
Toate articolele educative pentru părinți