Cum își găsesc copiii curajul: o poveste despre depășirea fricii
· Ana Ioana Moldovan
Copiii nu trebuie să elimine frica, ci să o înțeleagă. Poveștile îi ajută să descopere curajul
Ca mamă a trei copii, am ajuns să înțeleg ceva esențial, dar contraintuitiv: frica nu este dușmanul copilăriei. Este una dintre cele mai importante porți prin care copiii cresc. La început, reacția mea era instinctivă. Încercam să „repar” frica rapid. Aprindeam lumina, explicam, linișteam, convingeam. „Nu ai de ce să te temi” , „totul e în regulă” , „nu există nimic acolo” . Și, pentru câteva minute, funcționa. Dar frica revenea. Uneori mai puternică. Pentru că frica nu dispare când o negi. Dispare atunci când copilul învață să o înțeleagă și să o traverseze. Iar cea mai eficientă cale pe care am descoperit-o nu a fost explicația logică. A fost povestea. De ce frica este atât de reală pentru copii Pentru un copil, lumea este încă în construcție. Granița dintre real și imaginar este fluidă. Umbrele pot deveni personaje, liniștea poate deveni pericol, iar necunoscutul capătă formă. Frica nu este „exagerată”. Este autentică. Și tocmai de aceea, atunci când intervenim cu logică pură, de multe ori ratăm esența. Copilul nu are nevoie să i se demonstreze că frica nu există. Are nevoie să simtă că este înțeles în ceea ce trăiește. Am observat că, atunci când îi spuneam unuia dintre băieți că „nu are de ce să se teamă”, devenea mai retras. Nu pentru că nu mă credea, ci pentru că simțea că nu sunt cu adevărat acolo, în lumea lui. În momentul în care am început să spun „înțeleg că ți-e frică”, ceva s-a schimbat. Curajul nu înseamnă lipsa fricii Una dintre cele mai importante lecții pe care le-am învățat ca părinte este că nu vreau copii fără frică. Vreau copii care știu ce să facă atunci când le este frică. Curajul nu este absența fricii. Este relația pe care o construim cu ea. Pentru un copil, curajul nu arată ca în poveștile clasice cu eroi care înving monștri uriași. Curajul înseamnă să mai stea un minut în întuneric. Să își exprime emoția. Să încerce din nou. Sunt pași mici, dar fundamentali. De ce poveștile schimbă complet perspectiva copilului Copiii nu învață cel mai bine din explicații directe. Învață prin experiență. Iar poveștile oferă exact acest tip de experiență, dar într-un spațiu sigur. Când un copil ascultă o poveste, nu este doar spectator. Devine participant. Trăiește alături de personaj. Simte frica, tensiunea, dar și soluția. Prin această identificare, apare ceva extrem de valoros: modelul interior. Într-una dintre serile noastre, am citit o poveste din universul Prințesei Alba. Era un moment în care personajul principal trebuia să meargă mai departe, deși îi era teamă. Nu pentru că nu simțea frica, ci pentru că învățase să nu se oprească din cauza ei. După poveste, copilul meu nu a spus „nu mai mi-e frică”. A spus: „cred că pot și eu să încerc”. Pentru mine, aceasta a fost diferența. Citat care schimbă perspectiva Există o idee care apare în multe povești și care, de fiecare dată, pare să ajungă exact unde trebuie: „Eroii nu sunt cei care nu se tem, ci cei care aleg să meargă mai departe chiar și atunci când le este frică.” Copiii nu ca
Citește articolul complet pe Povestișor.ro
Toate articolele educative pentru părinți